Marius Dima (30 de ani) e unul dintre puţinii români care au lucrat pe platformele marine din Marea Nordului. Angajat al unei firme norvegiene, el a făcut muncă de birou o vreme, după care s-a hotărât să vadă cum se lucrează “la faţa locului” şi a plecat pe o platformă de extragere a petrolului. Cum e acolo? “Programare şi adrenalină la maximum”, ne asigură tânărul din Oneşti.
În 2005, Marius a fost angajat ca specialist IT la o firmă norvegiană care construieşte platforme marine. Anul trecut a vrut să şi vadă cum e viaţa pe o astfel de platformă. A ajuns mai întâi pe West Phoenix, apoi pe Aker Barents. “Sunt cele mai mari şi mai avansate platforme marine din lume şi fac faţă condiţiilor extreme din apele arctice cu adâncimi de până la 3.000 de metri. Ca inginer de service am avut posibilitatea să pun cap la cap proiectele la care am lucrat la birou”, povesteşte moldoveanul.
A muncit pe cea mai performantă instalaţie
“În câteva cuvinte, pot să spun că viaţa de acolo e dură, dar oamenii sunt şi mai duri”, spune românul, care detaliază: “Ca să ajung pe Aker Barents, am participat mai întâi la cursuri de supravieţuire şi de acordare a primului ajutor. Trebuie să fii pregătit pentru orice, inclusiv să ieşi dintr-un elicopter prăbuşit în apă”.
A urmat apoi viaţa pe platformă: “Accesul se face cu elicoptere speciale, gen Super Puma. Se lucrează în ture de 12 ore. Am stat două săptămâni pe mare. Spre deosebire de colegii mei, care lucrau la înălţime, în vânt şi ploaie, eu am fost mai protejat, fiind responsabil de sistemele de control. Dar tot am trecut prin câteva furtuni incredibile. Jobul meu a fost să corectez erorile din sistem şi să îmbunătăţesc administrarea resurselor informatice. E impresionant să vezi echipamente- gigant cum prind viaţă sub ochii tăi. Senzaţiile sunt tari. Nu există loc de erori, discutăm de sute de bari şi milioane de dolari. Dacă platforma nu lucrează o zi, pierderile sunt estimate la 600.000 $!”.
Marius, care în afara programului şi-a petrecut timpul alergând pe bandă sau citind, încheie: “Mă amuzam teribil când citeam despre plictiseala de la birou a unor prieteni cu care vorbeam pe internet, în timp ce o nouă zi pentru mine era în mijlocul mării, a valurilor şi a furtunilor”.
Vine în ţară de 3-4 ori pe an
Chiar dacă stă de patru ani în Norvegia, la Oslo, Marius Dima se simte ca un turist în ţara nordică. “Eu nu pot să mă lepăd de România. Deşi e absurd pentru unii, nu-mi doresc să mă stabilesc în Norvegia. Vreau să vin acasă şi o să o fac când lupta asta ridicolă pentru putere se va încheia, iar cei responsabili se vor apuca serios de treabă. Progresul nu se produce când doi construiesc şi alţi 10 se ocupă cu furtul materialelor”, spune Marius, care vine acasă, la Oneşti, de 3-4 ori pe an.
«Cerşetorii români sunt peste tot»
De patru ani în Norvegia, Marius şi-a făcut o mulţime de amici. Şi norvegieni, şi alte naţii. În afară de muncă, românul pescuieşte, se plimbă cu bicicleta sau iese în oraş. Norvegienii cu care a intrat în contact şi-au schimbat părerea despre România, chiar dacă unii conaţionali de-ai noştri fac prăpăd prin ţara nordică. “Unii sunt cu războaiele, alţii cu terorismul, iar noi ne ocupăm cu cerşitul şi cu infracţiunile. Situaţia e tristă, când te gândeşti că fiecare oraş din Norvegia e populat de cerşetori cu paşaport românesc, ce îndură frigul crâncen pentru câţiva bănuţi”, spune Marius.
În 2005, Marius a fost angajat ca specialist IT la o firmă norvegiană care construieşte platforme marine. Anul trecut a vrut să şi vadă cum e viaţa pe o astfel de platformă. A ajuns mai întâi pe West Phoenix, apoi pe Aker Barents. “Sunt cele mai mari şi mai avansate platforme marine din lume şi fac faţă condiţiilor extreme din apele arctice cu adâncimi de până la 3.000 de metri. Ca inginer de service am avut posibilitatea să pun cap la cap proiectele la care am lucrat la birou”, povesteşte moldoveanul.
A
muncit pe cea mai performantă instalaţie
“În câteva cuvinte, pot să spun că viaţa de acolo e dură, dar oamenii sunt şi mai duri”, spune românul, care detaliază: “Ca să ajung pe Aker Barents, am participat mai întâi la cursuri de supravieţuire şi de acordare a primului ajutor. Trebuie să fii pregătit pentru orice, inclusiv să ieşi dintr-un elicopter prăbuşit în apă”.
A urmat apoi viaţa pe platformă: “Accesul se face cu elicoptere speciale, gen Super Puma. Se lucrează în ture de 12 ore. Am stat două săptămâni pe mare. Spre deosebire de colegii mei, care lucrau la înălţime, în vânt şi ploaie, eu am fost mai protejat, fiind responsabil de sistemele de control. Dar tot am trecut prin câteva furtuni incredibile. Jobul meu a fost să corectez erorile din sistem şi să îmbunătăţesc administrarea resurselor informatice. E impresionant să vezi echipamente- gigant cum prind viaţă sub ochii tăi. Senzaţiile sunt tari. Nu există loc de erori, discutăm de sute de bari şi milioane de dolari. Dacă platforma nu lucrează o zi, pierderile sunt estimate la 600.000 $!”.
Marius, care în afara programului şi-a petrecut timpul alergând pe bandă sau citind, încheie: “Mă amuzam teribil când citeam despre plictiseala de la birou a unor prieteni cu care vorbeam pe internet, în timp ce o nouă zi pentru mine era în mijlocul mării, a valurilor şi a furtunilor”.
Vine în ţară de 3-4 ori pe an
Chiar dacă stă de patru ani în Norvegia, la Oslo, Marius Dima se simte ca un turist în ţara nordică. “Eu nu pot să mă lepăd de România. Deşi e absurd pentru unii, nu-mi doresc să mă stabilesc în Norvegia. Vreau să vin acasă şi o să o fac când lupta asta ridicolă pentru putere se va încheia, iar cei responsabili se vor apuca serios de treabă. Progresul nu se produce când doi construiesc şi alţi 10 se ocupă cu furtul materialelor”, spune Marius, care vine acasă, la Oneşti, de 3-4 ori pe an.
«Cerşetorii români sunt peste tot»
De patru ani în Norvegia, Marius şi-a făcut o mulţime de amici. Şi norvegieni, şi alte naţii. În afară de muncă, românul pescuieşte, se plimbă cu bicicleta sau iese în oraş. Norvegienii cu care a intrat în contact şi-au schimbat părerea despre România, chiar dacă unii conaţionali de-ai noştri fac prăpăd prin ţara nordică. “Unii sunt cu războaiele, alţii cu terorismul, iar noi ne ocupăm cu cerşitul şi cu infracţiunile. Situaţia e tristă, când te gândeşti că fiecare oraş din Norvegia e populat de cerşetori cu paşaport românesc, ce îndură frigul crâncen pentru câţiva bănuţi”, spune Marius.
Ar fi fost un caz...
December 6th, 2009 at 9:36 am
Marius, felicitări pentru acest articol.
Toată admiraţia pentru atitudine şi pentru ceea ce faci! Îţi urez spor în toate, putere de muncă, să-ţi păstrezi mentalitatea sănătoasă şi să treci fără ezitare peste greutăţi şi răutăţi inerente.
Oneştiul şi România se mândresc cu oameni ca tine!
[Reply]
December 7th, 2009 at 10:30 am
@Alex, multam de sustinere.
Cum spuneam “Viata era dura, dar ei si mai duri”, mergem mai departe!
[Reply]
January 4th, 2010 at 3:28 pm
Servus Marius asemeni tie si eu imi doresc sa lucrez pe o platforma maritima , tocmai de aceea am si dat la facultate la UPG la inginerie de foraj
is de abia anul -I- la I.F.R.
Ar fi cool daca ai avea chef sa schimbat cate o vb pe mail cu mn in legatura cu cateva intrebari pe care le am in minte…cum ar fi ….As putea sa lucrez pe o platforma petroliera din anul -II- asemeni studentilor de la Marina(care pot pleca in voiaje din anul 2-3) ,daca imi trebuie cursuri gen IMO ?…….
Daca poti sa ma ajuti cu sfaturi/informatii [-o< iata adresa mea de e-mail john20cm@yahoo.com
tnx Marius
“Viata era dura, dar ei si mai duri”, mergem mai departe!
[Reply]
February 12th, 2010 at 2:44 pm
Felicitari! Tine-o tot asa, tot respectul! As avea si eu o rugaminte, daca se poate sa imi raspunzi: cate platforme sunt in Marea Nordului? Si cum se numesc? Cunosc pe cineva care mi-a spus ca lucreaza pe o platforma in Marea Nordului, si as dori sa stiu daca e adevarat.
Cum munciti acolo? Aveti acces la Internet? Aveti program ca in armata? Daca ma poti ajuta cu aceste informatii, multumesc. Adresa mea de mail este never_again_inlove@ymail.com
Inca o data multumesc si tot respectul pentru tine!
[Reply]