Profesori chiulangii la examenul de Definitivat 2014


Peste 300 de cadre didactice din sistemul din invatamânt bacauan au intrat ieri in focul examenelor pentru sustinerea probei scrise la Definitivatul 2014.

Examenul a inceput la ora 10.00, la Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen”, singurul centru de concus pentru intreg judetul. Durata de redactare a lucrarii a fost de 4 ore. Nu a fost permisa patrunderea in sala de examen si pastrarea in banci a gentilor, posetelor, telefoanelor mobile sau a altor mijloace de comunicare la distanta, a mijloacelor electronice de calcul, ori a ziarelor, revistelor, cartilor, caietelor.
Dupa deschiderea plicului cu subiecte, niciun candidat nu a mai parasit locul de concurs, iar cei care nu se aflau in sala in acel momentul si-au pierdut dreptul de a mai sustine examenul. In tot judetul Bacau s-au inscris 364 de candidati, dar numai 325 au avut fise valide. Ceilalti 39 nu au avut dosarele aprobate si nu au putut sustine proba scrisa.
Fara Definitivat se pierde titulatura in sistem

Profesorii care au inceput activitatea didactica in sistemul de invatamânt preuniversitar anterior anului scolar 2012 – 2013 se pot prezenta la acest examen timp de 3 sesiuni, in cel mult 5 ani de la finalizarea stagiului, fara a depasi 7 ani de predare efectiva la catedra, cu statut de cadru didactic calificat.
Candidatii care desfasoara activitate didactica in sistem incepând cu anul scolar 2012 – 2013 se pot prezenta la examen dupa efectuarea stagiului minim prevazut de lege, tot in 3 sesiuni, dar in cel mult 5 ani de la inceperea primului stagiu.
Daca in perioada maxima candidatul titular nu promoveaza acest examen, isi pierde titulatura in invatamânt, devenind automat suplinitor calificat, cu statut de debutant. In acest caz, nu va mai putea sustine Definitivatul, potrivit legislatiei in vigoare.
„Din cei 325 de candidati validati s-au prezentat efectiv in examen 306. Dintre acestia, 64 s-au retras din timpul probei scrise invocând motive personale. In schimb, nu s-a inregistrat niciun eliminat pentru tentativa de frauda. In final, 19 dintre candidatii care aveau dreptul sa sustina examenul nu s-au mai prezentat.”
prof.dr.Alina- Ramona Pistol, inspector scolar general adjunct, presedintele comisiei de examen
Examen pe 38 de discipline

Cei mai multi candidati s-au inscris la disciplinele Limba si literatura româna (42 de profesori), Educatie fizica (42), Limba si literatura engleza (30 ), Religie ortodoxa (23), Matematica (21), dar si pentru specializarile educatoare/ institutori/ profesori pentru invatamântul prescolar – 39 de candidati sau invatatori/ institutori/ profesori pentru invatamântul primar – 32 de candidati. In total, dascali au sustinut examenul de definitivat la 38 de discipline.
Nota de promovare a Examenului national de definitivare in invatamânt trebuie sa fie minimum 8.00. Afisarea rezultatelor va fi pe 19 iulie (la centrul de examen si pe site-ul examenului national de definitivat). Contestatiile vor putea fi depuse la centrul de examen, in aceeasi zi, pâna la ora 21.00, dar si pe 20 iulie, pâna la ora 15.00. Rezultatele finale ale probei scrise vor fi publicate pe 24 iulie, la centrul de examen.

http://www.desteptarea.ro/profesori-chiulangii-la-examenul-de-definitivat-2014/#sthash.ts4oVdVT.dpuf