Home STIRI SI NOUTATI Educatie Școala Petroliștilor, la a doua ediție: burse în valoare de până la 900 de lei pentru elevii care se înscriu

Școala Petroliștilor, la a doua ediție: burse în valoare de până la 900 de lei pentru elevii care se înscriu

8 min read
0
6
ddd
  • În anul școlar 2016-2017 sunt disponibile în total 84 de locuri pentru viitorii meseriași în clasele susținute de OMV Petrom
  • Elevii care vor fi selectați vor beneficia de o bursă lunară de 200 de lei din partea statului român, dar și de o bursă suplimentară de maximum 700 de lei din partea OMV Petrom, în funcție de performanțele atinse.
  • Școala Petroliștilor face parte din proiectul România Meseriașă, prin care OMV Petrom susține educația profesională din România

 

București, 13 iunie 2016: OMV Petrom lansează cea de-a doua ediție a programului “Școala Petroliștilor”, prin înființarea a trei noi clase cu specializările Operator sonde și Operator la extracția, transportarea, tratarea și distribuția gazelor în cele trei licee partenere: Liceul Tehnologic “Astra Pitești”, Colegiul Tehnic “Grigore Cobălcescu” Moinești și Liceul Tehnologic  “Voievodul Mircea” Târgoviște. Astfel, în anul școlar 2016-2017 sunt disponibile 84 de locuri pentru elevii care își doresc să se specializeze în domeniile susținute de OMV Petrom.

 

Elevii se pot înscrie până la data de 21 iunie, iar cei admiși vor urma trei ani de studiu. Cei selectați vor beneficia de pregătire profesională în domeniul ales și de stagii de practică în cadrul companiei OMV Petrom, iar cei care finalizează cu succes cursurile vor dobândi o calificare profesională recunoscută la nivel European. În Școala Petroliștilor se poate înscrie orice elev care va absolvi sau care a absolvit deja clasa a VIII-a și care nu a împlinit vârsta de 18 ani până la data de 1 septembrie 2016.

 

Mai mult, dincolo de bursa în valoare de 200 de lei acordată de statul român, elevii primesc o bursă adițională acordată de OMV Petrom, de până la 700 de lei pe lună.

 

Prin Școala Petroliștilor, OMV Petrom a susținut și renovarea sălilor de curs din liceele partenere, precum și dotarea laboratoarelor cu tehnologii și echipamente de ultimă generație. De asemenea, alături de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, OMV Petrom a dezvoltat suporturi de curs actualizate, care vin în sprijinul profesorilor și elevilor.

 

Programul Școala Petroliștilor se află la cea de-a doua ediție, după ce anul anterior a înregistrat aproape 300 de înscrieri și a reușit să pregătească o nouă generație de meseriași calificați pentru Operator sondă și Operator la extracția, transportarea, tratarea și distribuția gazelor.

 

Mai multe informații despre programul “Școala Petroliștilor” se regăsesc pe site-ul www.taraluiandrei.ro. Calendarul înscrierilor în învățământul profesional poate fi vizualizat pe site-ul Ministerul Educației și Cercetării Științifice (http://www.edu.ro/)

 

Despre programul România Meseriașă

România Meseriașă este inițiativa OMV Petrom pentru susținerea educației profesionale din România. În cadrul programului se derulează si următoarele inițiative de sprijinire a educației profesionale:

  • Tabăra Meseriașilor – un proiect de dezvoltare intensivă, adresat școlilor profesionale care pregătesc elevi pentru meserii precum: mecanic auto, frizer, bucătar, croitor, electromecanic, constructor . Atelierele practice sunt concepute și coordonate de specialiști în domeniu precum Gabriel Onofrei, Chef Cezar Munteanu, Cristi Pascu, Mirela Diaconu.
  • Școala Petroliștilor – proiect prin care sunt create trei clase profesionale în domeniul țiței și gaze,  în trei licee tehnologice din țară. Timp de trei ani, elevii din Școala Petroliștilor sunt pregătiți pentru calificările”operator sonde” și ” operator la extracția, transportul, tratarea si distribuția gazelor”. Ei primesc burse de performanță si stagii de practică în cadrul companiei. De asemenea OMV Petrom sprijină liceele partenere prin dotarea laboratoarelor de practica si instruire pentru profesorii de specialitate.

 

OMV Petrom – Resourcefulness

 

Din 2012, OMV Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Ne propunem să dezvoltăm relaţii bazate pe câştig reciproc între societate, mediu şi companie prin soluţii inovative. Ne concentrăm pe managementul apei şi al CO2, inovație si energii noi și educaţie pentru dezvoltarea oamenilor.

 

OMV Petrom este semnatar al UN Global Compact. Standardele de etică şi codul de conduită reglementează toate relaţiile de afaceri, iar dialogul şi implicarea părţilor interesate sunt parte integrantă a practicii comune de business.

 

„Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate. Din 2007 până în prezent am alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România.

 

vezi mai multe articole
Load More By Onestiul.ro
Load More In Educatie

vezi si...

SE OPRESTE APA IN CARTIER MAL!

Pentru remedierea unei avarii aparuta astazi in strada C.D. Gherea nr.4 B, SC RAJA SA a fo…