Tag Archive | "piata onesti"

Tags:

SUPÃRARE MARE PRINTRE PIETARII DIN ONESTI

Posted on 05 February 2010 by Admin

Investiţii de zeci de milioane, îngheţate de ger

Temperaturile scăzute, înregistrate în ultima perioadă de timp, au fost de natură să-i aducă pe unii dintre pieţarii din Oneşti în prag de faliment. Acestora le-a îngheţat, la modul propriu, marfa, pierzând astfel suma de bani investită în achiziţionare.

Aparent condiţii de lux
La prima vedere, piaţa centrală a Oneştiului este una de invidiat, comparând condiţiile cu cele existente în alte pieţe din ţară. De fapt aşa stă treabă. S-a investit în ceea ce se vede, potrivit proverbului “pe dinafară vopsit gardul, înăuntru leopardul”. În urmă cu puţin timp piaţa a suferit modificări evidente, s-a pus gresie şi faianţă, s-a vopsit ceea ce era de vopsit, creând astfel un cadrul mai plăcut. Nu şi pentru cei care comercializează produse în piaţă.

“Să vă încălzească Dumnezeu”

În urma discuţiilor purtate, atât cu florarii, cât şi cu cei care comercializează fructe, am aflat că sunt nemulţumiţi de ceea ce e în piaţa din Oneşti. “Suntem ca vai de noi. Aşa când vii şi stai 10 minute totul e perfect, dar nu-i aşa. Acum cu frigul ăsta ne-a îngheţat toată marfa şi am pierdut flori în valoare de 30-40 de milioane de lei (vechi – n.r.) şi asta la preţuri de producător. Uitaţi-vă cum au ajuns”, ne-a spus o florăreasă cu lacrimi în ochi care nu a vrut să-şI decline identitatea din cauza temerii că va fi dată afară. Femeia ne-a mai povestit că vinde flori de prin 2000 când a rămas fără loc de muncă şi a trebuit să se apuce deceva ca să aibă cu ce să-şi ţină copii la şcoală şi plăti dările. “Este foarte greu, îngheţăm pur şi simplu cât stăm aici. Am încercat să
punem un reşou să ne mai încălzim, dar nu duc prizele. L-am rugat de atâtea ori pe domnul primar să ne ajute şi ştiţi ce mi-a răspuns: «Să vă încălzească Dumnezeu». În bătaie de joc. Asta ca să nu mai amintesc faptul că apă aducem din spate, de la cartofi, deşi înainte de toate modernizările astea aveam chiuvetă aici, lângă noi, căci florile fără apă nu pot trăi. Dacă vrem să mergem la toaletă, trebuie să rugăm câte o colegă să se uite la marfă, pierdem clienţi pentru că este foarte departe, ca să nu mai zic că trebuie să plătim. {i se ajunge la peste un milion de lei vechi pe lună, taxă pentru accesul la grupul sanitar. Pe noi nimeni nu ne ajută. Primarul a avut nevoie de noi pentru a-i da votul şi atât. Am luat legătura şi cu deputatul Valerian Vreme care ne-a spus că, prin pârghiile pe care le are, va încerca să ne ajute”, ne-a mai spus
aceasta.

Iarna frigider şi vara cuptor

Cam aşa stau lucrurile în piaţă. Pe timpul iernii florarilor le îngheaţă florile, în timp ce pe timpul verii acestea fierb, la modul propriu, în apă. Din cauza temperaturilor de cuptor. “Ne-am rugat zile întregi de cei care administrează piaţa să ne deschidă un geam, dar nu, pur şi simplu nu au
vrut. Am încercat să deschidem noi şi surpriză: geamurile sunt sudate. Nici nu ai fi crezut. Vechiul sistem de ventilaţie, cu tubulatură, l-au scos şi nu au mai pus nimic în schimb. Înainte să se apuce de modernizat piaţa primarul Lemnaru ne-a spus că vom avea aer condiţionat: toate au fost minciuni”, ne-a mai spus femeia.

Zeci de kilograme de fructe, la coş

Nici situaţia celor care comercializează fructe în piaţa de la Oneşti nu este una mai fericită.
“Ne-au îngheţat fructele în cutiile de carton. Acum am pus pături pe fructe în speranţa că mai pot recupera ceva din pagubă. Este cumplit de greu dacă te-ai îmbolnăvit şi te bazezi doar pe venitul de aici ai murit. Stăm în frig, în ploaie ca să asigurăm familiilor noastre un bănuţ, iar chiriile pe care le plătim au ajuns să fie uriaşe. 10 lei pe zi!”, ne-a mai spus un comerciant sub protecţia anonimatului. Una din problemele ridicate, atât de către florari, cât şi de vânzătorii de fructe se referă la faptul că multora le dispar din mărfuri, fie fructe, fie flori. {i asta pe timpul nopţii. Semn că unii din cei care administrează piaţa se “servesc” pe alese din produsele acestora. De altfel, nici pe timpul zilei diferenţa nu e mare. E o modă ca unii din cei care lucrează la piaţă să vină să ia fără să plătească. “{i cum să-i zici plăteşte-mi ce ai luat dacă mereu ne ameninţă că ne dă afară de la tarabe”, ne-au spus pieţarii. De frică aceştia nu au fost de acord să-şi decline identităţile.

Primarul Lemnaru are altă părere

L-am contactat pe primarul Oneştiului, Emil Lemnaru pentru a afla dacă este la curent cu problemele existente în piaţa din  localitate. “Piaţa Oneştiului se numără printre cele mai moderne din zonă. Nici măcar Bacău care este reşedinţă de judeţ nu se poate mândri cu o astfel de piaţă. Au fost investite sume mari de bani pentru a asigura confortul celor care lucrează acolo, dar şi al oneştenilor care îşi fac cumpărăturile de acolo. Totul trebuie să se desfăşoare într-un cadru civilizat. Legat de lipsa încălzirii să ştiţi că dacă le-am pune şi căldură nu ar mai pute plăti chiriile. Oricum înainte de frigurile năpraznice care au fost ştiu că cei din conducerea pieţii le-au propus să-şi ducă marfa într-un beci. Nu au vrut, înseamnă că şi-au asumat şi pierderile”, ne-a motivat şeful municipalităţii oneştene, Lemnaru. Pare greu de crezut că pieţarii au preferat să aibă pierderi de zeci de milioane decât să-şi ducă marfa într-un beci pentru a o feri de temperaturile cu mult sub zero grade.
De altfel, acesta ne-a mai spus că piaţa Oneşti nu se obligă să  asigure şi paza tarabelor aşa că fiecare să îşi păzească marfa. “Si  dacă cineva fură trebuie să-l prindă”, a opinat primarul Lemnaru.

În loc de epilog

Acestea nu sunt singurele nereguli înregistrate în piaţa centrală din municipiu, însă despre celelalte vom vorbi într-un număr viitor al ziarului nostru.

Dana LUNGU

Info Trotus

Comments (0)

Subiecte populare in Onesti


Recent Comments

  • marus: repet intrebarea…cit de vechi sint leii astia???
  • md: @Bogdan, merci sesizare, lipsea un NU din propozitie :) Ar fi fost un caz...
  • Bogdan: Tovarasi, va rog puneti-va de acord cu informatiile! Un alt website...
  • realman: astia sunt oameni liberi. statul nu are ce le face: nu ii gaseste...
  • geo: tot au ramas multi in primarie.stau cate 5 in birou si fraca...
  • marus: c ace chestie???miine-poimiine or sa arunce in aer o sfera de le...

De citit!


UTILE ONESTIUL

RSS Locuri de munca

  • castigi garantat alaturi de noi
    Alatura-te celui mai mare studio de baieti si fete din tara,Luxury Studio.Castiguri garantate intre 500-3500 $.Plata la 2 saptamani,conditii de lux,seriozitate maxima. Contact: 0762929867 0728343903 0757695830 luxurystudioangajari@yahoo.com studioluxury@yahoo.com www.luxurystudio.ro […]
  • video-chat de acasa
    recrutam baieti si fete pentru videochat din studio sau de acasa.TeamVision ofera procentaje atractive, program flexibil, cazare gratuita. Cerinte min 18 ani, cunostinte medii limba engleza si PC. Castiguri intre 500 si 3500 euro/ luna.!nr tel 0766517495- 0742044343- 0728015931. www.studio-videochat.org […]

RSS Imobiliare

  • VILA IN BACAU,SUPER PRET 169000 EURO
    Situata central in Bacau pe un teren de 255 mp,suprafata construita desfasurata 309,4 mp ,cu parter,etaj si mansarda.Casa este finisata exterior si interior(la curat,var alb),termopane de cea mai buna calitate.......In interior nu sunt montate usi,parchet,gresie si faianta care au fost lasate sa fie montate de catre proprietarul final. EXCELENTA PENTRU SEDIU […]
  • VAND IAZ POPULAT CU PESTE IN STEFAN CEL MARE
    Iaz cu peste de vanzare in zona Stefan cel Mare la 10Km de Onesti la aproximativ 700m de primaria Stefan cel Mare. Iazul este populat cu caras, crap, stiuca, somn , ratuste salbatice(in sezon), etc.... Exista posibilitatea de cumparare pana la 12.000mp de teren pentru constructie, pensiune, afacere, agricultura etc... Acte la zi inclusiv schita de cadastru. […]
  • vand casa in adjud
    casa in Adjudu Vechi centru cu sup de 680mp pret 120 000 ron neg […]
  • INCHIRIEZ SPATIU COMERCIAL CENTRAL IN ONESTI
    Inchiriez spatiu comercial situat central in Onesti, aproape de primaria noua, BRD, CEC, MALL, biblioteca, in suprafata de 270mp, pretabil pt banci, sedii firma, casino, market, showroom, etc dotat cu grup sanitar, centrala, termopan, alarma, acces stradal cu vad pietonal si auto intens […]

RSS Cataloguldecase.ro

  • Vand casa tip vila Onesti(zona Andresesti)
       Vand urgent casa tip vila,in Onesti zona andresesti(drumul de mijloc) suprafata totala casa= 160mp, Suprafata teren =420mp,dotat cu curent electric, centrala pe lemne,posibilitate gaze,apa curenta,casa este la cheie, se poate cumpara chiar si mobilata. Pret negociabil 115.000euro.Relatii la tel: 0745691925 D-nul Bujor Costica. […]
  • Vand in Onesti restaurant + teren, str Marasesti.
    Vand in Onesti str Marasesti,teren cu suprafata totala de 2300mp,deschidere  la strada 23 ml,Dotat cu absolut toate utilitatile(apa,gaze,curent electric,canalizare,etc.)Pe teren se afla o constructie plus anexe, Constructia erste destinata pentru restaurant ce e format din sala mese,grup sanitar, bucatarie, bar, magazie alimentara, 2 terase si multe alte ava […]
  • Vand casa in Onesti - cartier 6 Martie
     Vand casa situata in Onesti, zona 6Martie,Str Costache Negri nr 7 bis, langa biserica Catolica,la doar 50 m de blocuri, este compusa din 2 camere,+ hol, suprafata toatala teren= 420mp,deschidere la doua strazi,ambele asfaltate, posibilitate utilitati: apa curenta, gaze, curent electric,pozitie foarte buna ,pretabil chiar si pentru sediu firma,atelier tampla […]
  • Vand teren in Oituz - Bacau
    Vand urgent teren situat in Com Oituz,(centru)suprafata totala 3680 mp,deschidere la strada 15m liniari,Utilitati posibile: curent electric, apa curenta, gaze,Terenul se poate vinde si in 2 loturi, are acces la doua drumuri. Pret negociabil 7 euro/mp. Relatii la tel: 0749.041631 - Fam Boaca Liliana si 0234.337.717 dupa ora 19". sau 0766.517356 D-na Cons […]

RSS Auto

  • FIAT MAREA 2.0 20V BREAK
    Fabricatie: OCT.1997, 161,000 km, Transmisie: manuala, Cilindree: 1998 cm³, Euro: euro2, benzina, negru metalizat, Numari de usi: 4/5 ABS, AIRBAG sofer-pasager,SERVODIRECTIE,carlig remorcare, geamuri electrice fata-spate, oglinzi electrice, aer conditionat, jante aliaj, inchidere centralizata, radiocasetofon, imobilizator, proiectoare ceata, comenzi volan, g […]
  • FIAT MAREA 2.0 20V BREAK
    Fabricatie: OCT.1997, 161,000 km, Transmisie: manuala, Cilindree: 1998 cm³, Euro: euro2, benzina, negru metalizat, Numari de usi: 4/5 ABS, AIRBAG sofer-pasager,SERVODIRECTIE,carlig remorcare, geamuri electrice fata-spate, oglinzi electrice, aer conditionat, jante aliaj, inchidere centralizata, radiocasetofon, imobilizator, proiectoare ceata, comenzi volan, g […]
  • Vand Renault Twingo Decapotabil Impecabil
    .........Renault Twingo.......... *** An Fabricatie: 1996 *** Capacitatea motorului: 1.2 Cmc *** Norma de poluare: Euro 2 *** Taxa de prima inmatriculare: 170 Euro *** Optiuni: > Geamuri Electrice > Oglinzi Electrice > Inchidere Centralizata Pe Cheie > Servo-Directie > Radio - Casetofon > Decapotabil (Cabrio, trapa de panza-cauciuc) > Sc […]
Onestiul pe internet powered by Data Tech

Parteneri:
Piatra Neamt
Oradea.Net - Orasul Iasi online