În cursul acestei zile, 15 martie a.c., Garda de Intervenție a Detașamentului de Pompieri Onești a fost solicitată să intervină în municipiul Onești, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța faptul că, la nivelul unui apartament dintr-un bloc de locuințe de tipul P+4 s-a produs o explozie, aceasta fiind urmată de incendiu.
Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o ambulanța SMURD și o ambulanță SAJ.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta într-un apartament la parter, de unde pompierii au evacuat o persoană de sex masculin, cu arsuri pe 90-95% din suprafata corpului.
Concomitent cu stingerea incendiului s-a acționat pentru evacuarea celorlalți locatari.
Au mai fost evaluați medical trei minori, cu vârste de 6, 8 și 12 ani. Aceștia au fost transportați la spital, conștienți, unul dintre ei cu ușoară intoxicație cu fum, iar ceilalți 2 cu atac de panică.
În teren s-a deplasat inspectorul șef al ISUJ Bacău, colonel Ovidiu Cărășel și reprezentanți ai Primăriei Municipiului Onești.
A fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență în vederea identificării spațiilor de cazare pentru proprietarii locuințelor afectate.
Până la ora transmiterii comunicatului de către ISUJ Bacău (20:20), nu au fost persoane care să solicite cazare.