Cea mai veche referire la Ziua Păcălelilor datează din 1539. Obiceiul este apreciat şi marcat anual, fiind un prilej ca oamenii să le facă surprize mai plăcute sau mai puţin plăcute prietenilor. Este şi un motiv pentru presa internaţională de a-i face pe cititori să zâmbească.
Obiceiul de a face păcăleli de 1 aprilie este unul vechi de câteva secole. Precursori ai April Fools’ Day – Ziua Păcălelilor în variantă autohtonă – ar putea fi festivalul roman Hilaria, care se desfăşura pe 25 martie, şi Medieval Feast of Fools, care se desfăşura pe 28 decembrie, o zi care încă este sărbătorită în unele ţări de limbă spaniolă.
Pe de altă parte, cea mai veche referire la Ziua Păcălelilor pare a fi, potrivit The Museum of Hoaxes din San Diego, California, un fragment dintr-un poem flamand din 1539, în care un bărbat şi-ar fi păcălit servitorul chiar într-o zi de 1 aprilie.
Totodată, o altă explicaţie ar fi că, în urmă cu câteva sute de ani, oamenii sărbătoreau Anul Nou de 1 aprilie. Înlocuirea vechiului calendar cu cel nou a creat confuzii, iniţial unii oameni neputând să se adapteze schimbării: ei sărbătoreau Anul Nou pe data de 1 aprilie în loc de 1 ianuarie şi, din acest motiv, au fost numiţi „April Fools”.
În Franţa, Belgia, Italia şi Olanda, o tradiţie de Ziua Păcălelilor – numită „poisson d’avril”, „pesce d’aprile!”, respectiv „aprilvis” (peştele lui aprilie) – constă în lipirea unui peşte din hârtie pe spatele unei persoane fără ca aceasta să-şi dea seama. Acest obicei se pare că datează din secolul al XVI-lea.
Sărbătoarea „poisson d’avril” este celebrată şi în Canada, dar şi în Portugalia şi Spania. Din zonele francofone, această sărbătoare s-a extins şi în zonele olandeze şi flamande, sub denumirea „aprilvis”.
În ultimii ani, Ziua Păcălelilor a fost un prilej pentru presa şi site-urile internaţionale să descreţească frunţile cititorilor îngrijoraţi de criza economică şi de problemele cu care se confruntă zilnic. Astfel, reţelele de socializare au încercat să îşi păcălească utilizatorii, anunţând introducerea unur noi servicii neverosimile, în timp ce unele site-uri au anunţat că îşi vor închide operaţiunile.
Totodată, de-a lungul anilor, presa internaţională a făcut farse de 1 aprilie, care au fost apreciate de cititori. Între acestea s-au numărat scaunul pentru câini de la Ikea, „lansat” pe 1 aprilie 2011, documentarul BBC cu pinguini zburători (1 aprilie 2008), burger-ul pentru stângaci lansat de Burger King (1 aprilie 1998).