Elev din Bacău, bătut, umilit și băgat cu capul în vasul de la toaletă. Cumplitele scene au avut loc chiar într-un liceu

Un elev de la Liceul Tehnologic Dumitru Mangeron din Bacău ar fi fost bătut, umilit și băgat cu capul într-un vas de toaletă chiar în interiorul unității de învățământ, scrie bacau.net. Totul s-ar fi petrecut sub privirile colegilor care au filmat întreaga scenă și au postat-o pe internet.

Filmul a fost distribuit imediat de sute de ori pe rețelele de socializare iar autoritățile au început să facă verificări, scrie sursa citată. Acesta a fost postat pe internet de bunicul unui elev din liceu si este AICI. 

Ce se petrece la un liceu din Bacău, în timpul pauzelor. Nepotul meu a venit înfiorat arătându-mi aceste lucruri îngrozitoare, este inadmisibil ce se întâmplă în fața ochilor voștri. Copiii merg cu teamă la școala că li se poate întâmpla așa ceva.” a scris pe Fb. băcăuanul care a postat filmarea.

IPJ face verificari pentru a stabili cu exactitate ce s-a intamplat.

Distribuie articol
comentezi?!