Un accident rutier grav a avut loc pe Centura Bacaului. Conform DRDP Iași traficul este blocat temporar pe Varianta Ocolitoare Bacău (A7), km 0+700, în urma unui accident rutier. Se lucrează la degajarea carosabilului și reluarea circulației!
Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 36 de ani, din județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Nicolae Balcescu – Roman ar fi efectuat manevra depășirii unui ansamblu de vehicule compus din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 45 de ani, iar la revenirea pe sensul de mers a intrat în coliziune cu ansamblul. Ulterior, un tânăr de 22 de ani, din județul Iași, care conducea un autoturism în spatele celor două autovehicule implicate, ar fi efectuat manevra de evitare a acestora intrând în coliziune cu un alt ansamblu de vehicule condus de un tânăr de 24 de ani din județul Vrancea, care circula din sensul opus de mers.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a 3 tineri de 22, 23 și 25 de ani, toți din autoturismul care a încercat evitarea primelor vehicule implicate în evenimentul rutier, aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” ne-a precizat Catalina Paduraru – purtator de cuvant IPJ Bacau, conform bacau.net