Astazi, Miercuri, 07 iunie 2023, începând cu ora 18.00, pe Stadionul Viitorul Onești din comuna Bogdănești, va avea loc partida de fotbal dintre echipele AFCS Viitorul Curița – CS Sportul Onești, în cadrul Ligii IV.
Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu( Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău), va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion și va asigura, prin măsuri specifice, prevenirea şi combaterea unor acte şi fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestei partide, în zona imediată şi apropiată a bazei sportive, pe traseele de afluire/ defluire, precum și pentru restabilirea ordinii publice (în situaţia în care a fost tulburată).
Ieri, 06 iunie 2023, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a avut loc şedinţa de organizare a acestei misiuni, cu participarea Instituției Prefectului, reprezentanţilor forţelor implicate în asigurarea măsurilor de ordine publică, precum şi a reprezentanților Asociației Județene de Fotbal Bacău și a celor două cluburi de fotbal.
Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 16:00, doar pe baza invitațiilor nominale transmise de organizator.
Premergător şi pe timpul desfăşurării acestei partide de fotbal, jandarmii băcăuani vor desfăşura activităţi specifice de prevenire a violenţei cu ocazia jocurilor şi competiţiilor sportive, activităţi incluse în cadrul campaniei de prevenire desfăşurată la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău încă de la începutul acestui an – “Invitație la fair-play !”.
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranță a evenimentului sportiv, recomandăm spectatorilor următoarele:
– să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare pe stadion;
– să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă;
– părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii;
– să folosească parcările special destinate din cadrul bazei sportive;
– în situația în care spectatorii nu au invitații nominale să evite deplasarea la stadion pentru a nu îngreuna traficul auto și a crea aglomerație în zona portilor de acces.
Totodată, recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.
Vă mulțumim tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate!