În cadrul vizitei efectuate astăzi, pe A7 „Autostrada Moldovei”, în zona municipiului Adjud, de către Prim-ministrul Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu– Ministrul Transporturilor, au fost reliefați pașii parcurși pentru finalizarea acestui tronson și apreciată implicarea constructorului băcăuan- UMB- care dovedește, și de această dată, capacitatea sa de implementare corectă & rapidă a proiectelor de infrastructură.
Pentru dezvoltare, infrastructura este esențială, iar A7 va reuși să catalizeze, în Moldova, proiecte de investiții majore, cu impact direct asupra acestei zone a țării.
“Mobilizare bună pe șantierele A7 (Autostrada Moldovei), acolo unde vremea permite! Dacă acest ritm se menține, la sfârșitul anului vom avea aproximativ 148 de kilometri noi în circulație între Ploiești și Pașcani. Mobilizarea antreprenorilor de pe cele 13 loturi finanțate prin PNRR face posibilă deschiderea circulației pe unele sectoare de autostradă chiar mai devreme decât prevăd termenele contractuale.” a precizat Sorin Grindeanu