Astăzi – 17 aprilie 2024, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe aleea Crinilor din orașul Onești, județul Bacău.
Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, consumatorilor din cartierul Quartal, cu străzile adiacente. La etajele superioare ale imobilelor se poate înregistra lipsa totală a acesteia.
”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții Raja.