Veste bună pentru șoferi, drumul Calea Adjudului din Onești, va fi modernizat. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină, a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea drumului, o investiție așteptată de mulți ani de către oneșteni.
Valoarea investiției se ridică la 39.076.119 lei, din care finanțare eligibilă nerambursabilă 32.000.000 lei.
”Astăzi, am semnat contractul cu cea mai mare finanțare europeană nerambursabilă, din istoria Oneștiului.
Valoare investiție: 39.076.119 lei, din care finantare eligibilă nerambursabilă 32.000.000 lei.
Timp execuție: 12 luni.
Investiția va fi realizată prin programul Anghel Saligny și vizează modernizarea drumului: Calea Adjudului.
Lucrările constau în:
– evacuare structură drum existent;
– execuție structură drum nou: fundație din balast, strat de balast stabilizat, strat de bază din asfalt AB 22.4, strat de asfalt binder BAD 22.4, strat de uzură din beton asfaltic MAS 16, lungime drum ce urmează a fi modernizat: 4.73 km, latime parte carosabila: 2×3.50 m;
– colectare ape pluviale cu sanț periat: 1800 m si rigolă carosabilă: 9400 m;
– podețe dalate noi;
– trotuare cu latimea de 1.5 m si piste de bicicletă pe toată lungimea, pe ambele parti ale drumului;
– amenajare intersecții si drumuri laterale;
– marcaje rutiere si semnalizare circulație;
– amenajare stații autobuz: 8 buc;
– reabilitare pod peste paraul Găureana.
– regularizare ape pluviale”, se arată în postarea primarului de pe Facebook.