Social

Comunicatul Primariei Onesti despre problema salubritatii in municipiu

Conducerea Primariei municipiului Onesti a remis un anunt catre locuitorii municipiului referitor la situatia noului sistem de management al deseurilor. Prezentam in continuare documentul publicat de Primaria Onesti pe site-ul institutiei:

„Stimaţi cetăţeni,

     Dorim să vă aducem la cunoştinţă, prin prezenta scrisoare, modificările care vor fi implementate în municipiul Oneşti, începând cu 11 ianuarie 2016, referitoare la Serviciul de salubritate (colectarea,  transportul, sortarea, compostarea, transferul, tratarea şi depozitarea deşeurilor).

     În urma aderării României la Uniunea Europeană, Directiva Consiliului European nr. 1999/31/CE a fost transpusă în legislaţia naţională prin HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor şi prin dispoziţiile Legii 101/2006 privind serviciile de salubritate precum şi ale Legii 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice. Acest lucru a fost necesar pentru că se impunea alinierea serviciilor de salubritate la legislaţia europeană.

     În acest sens, în anul 2010, Consiliul Local Oneşti a adoptat un proiect de Hotărâre prin care municipiul Oneşti devine parte a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău, alături de toate localităţile din judeţul Bacău şi de Consiliul Judeţean Bacău. Scopul Asociaţiei este organizarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciului de salubrizare pe raza de competenţă a unităţilor administrativ teritoriale membre şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice. Consiliul Judeţean Bacău a accesat proiectul “Sistem Integrat de Management al deşeurilor solide în judeţul Bacău”, finanţat de Comisia Europeană şi Guvernul României, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu cu aproximativ 40 de milioane de euro, de care beneficiază toate localităţile membre ADIS Bacău, implicit şi Municipiul Oneşti.

     Ca rezultate ale acestui proiect amintim: închiderea Depozitului neconform de deşeuri din Municipiul Oneşti, construcţia unei Staţii de transfer, a unei Staţii de sortare şi a unei Staţii de compostare, toate acestea în Municipiul Onesti, construcţia Celulei 2 a Depozitului conform de deşeuri unde vor fi depozitate inclusiv deşeurile generate în Oneşti, achiziţionarea de containere pentru deşeurile menajere, pubele pentru deşeurile biodegradabile şi containere pentru deşeurile reciclabile, investiţii a căror valoare însumata depăşeşte 7 milioane de euro şi de care beneficiază în mod direct şi cetăţenii Municipiului Oneşti.

     ADIS Bacău a organizat licitaţia pentru selectarea operatorilor de salubritate (colectare şi transport deşeuri, respectiv operare instalaţii – Staţii transfer, sortare, compostare, Celula 2 a depozitului de deşeuri) la nivelul localităţilor din judeţ care fac parte din această asociere. Licitaţia a fost câştigată de COMPANIA ROMPREST, iar SERVSAL SA ONEŞTI nu a participat la licitaţie.

     Municipiul Oneşti are obligaţia legală de a pune la dispoziţia operatorului ROMPREST spaţii betonate pentru amplasarea de containere.

     Concluzionând, vă informăm că de la data de 11.01.2016 toţi locuitorii municipiului Oneşti vor depozita gunoiul în containerele ce vor fi amplasate în primele zile ale anului 2016. De asemenea, cetăţenii vor achita taxa pentru salubritate la ghişeele Primăriei municipiului Oneşti, în valoare de 9,25 lei/persoană/lună la următoarele date scadente: 15 martie (pentru lunile ianuarie, februarie, martie), 15 iunie (pentru lunile aprilie, mai, iunie), 15 septembrie (pentru lunile iulie , august, septembrie) şi 15 decembrie (pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie).

      Prin această informare, dorim să vă asigurăm de legalitatea acestui demers precum şi de cele mai bune intenţii ale Primăriei Municipiului Oneşti.”

Primar interimar al Municipiului Oneşti,                      Şef Serviciu Monitorizare,

Alexandru CRISTEA                                                           Laurenţiu MEDIANU

Vezi și
Social

Implementeaza Campanii PPC eficiente în România

Marketingul online a căpătat o amploare deosebită în ultimii ani, de aceea multe firme caută…
Vezi mai mult
Social

Unde găsești cele mai bune centrale pe peleți

În primul rând, peleții ca și combustibil solid reprezintă o opțiune mult avantajoasă din…
Vezi mai mult
Social

D.S.P. Bacau nu mai deconteaza hrana personalului medico-sanitar carantinat la Hotelul Trotus

Primarul Municipiului Onesti, Nicolae Gnatiuc a facut public astazi, pe pagina sa de facebook…
Vezi mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *