Social

D.S.P. Bacau nu mai deconteaza hrana personalului medico-sanitar carantinat la Hotelul Trotus

Unrecognizable doctor testing blood sample in hospital, coronavirus concept.

Primarul Municipiului Onesti, Nicolae Gnatiuc a facut public astazi, pe pagina sa de facebook, faptul ca Ministerul Sanatatii si D.S.P. Bacau nu mai deconteaza hrana personalului medico-sanitar carantinat la Hotelul Trotus din Onesti.

” Deși există în derulare un contract de decontare perfect valabil între Municipiul Onești și D.S.P. Bacău nr. 575/27.03.2020, D.S.P. Bacău a comunicat la data de 18.05.2020 Municipiului Onești faptul că, începând cu data de 08.04.2020, Ministerul Sănătății și D.S.P. Bacău refuză să mai deconteze hrana personalului medico-sanitar de la Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” din municipiul Onești, carantinat la Hotel Trotuș Onești, personal izolat de propria familie și lăsat iată, de guvernanți, fără hrană.
Consternați de cele comunicate, Municipiul Onești am notificat Guvernul României, Ministerul Sănătății, Prefectul județului Bacău și D.S.P. Bacău despre nelegalitatea întreruperii decontării cheltuielilor de hrană a personalului medico-sanitar din prima linie, fără nicio reacție până în prezent, cu atât mai mult cu cât pentru celelalte categorii de persoane carantinate la alte unități de cazare, prevăzute la art.1 alin. (5) din H.G. nr. 210/2020, cheltuielile de hrană se decontează în continuare!!!
În mod vădit nelegal, D.S.P. Bacău a solicitat cu adresa nr. 2231/20.05.2020, înregistrată la Primăria municipiului Onești sub nr. 22848/21.05.2020, modificarea retroactivă, începând cu data de 08.04.2020, prin act adițional a Contractului nr. 575 din data 27.03.2020, încheiat între Direcția de Sănătate Publică Bacău și Municipiul Onești, solicitare respinsă de către Municipiul Oneşti cu adresa nr. 22848/21.05.2020 !
Totodată am notificat autoritățile competente cu privire la dreptul de a uza de toate căile legale pentru asigurarea dreptului la hrană pentru personalul medico-sanitar din linia întâi, începând de la sesizarea Guvernului României, Ministerului Sănătății și a Prefectului județului Bacău cu privire la problemele de decontare la nivelul județului Bacău până la acționarea în instanță a părților contractante pentru neexecutarea contractului de decontare, cu plata de daune de întârziere și daune interese corelative.
Personalul medical din prima linie merită respect, nu umilința oferită de guvernanţi!”- declaratia primarului Municipiului Onesti, Nicolae Gnatiuc

Vezi și
Social

Implementeaza Campanii PPC eficiente în România

Marketingul online a căpătat o amploare deosebită în ultimii ani, de aceea multe firme caută…
Vezi mai mult
Social

Unde găsești cele mai bune centrale pe peleți

În primul rând, peleții ca și combustibil solid reprezintă o opțiune mult avantajoasă din…
Vezi mai mult
Social

Au inceput lucrarile de refacere a carosabilului de pe Bd-ul Oituz

Primaria Municipiului Onesti a demarat ieri, lucrarile de refacere a suprafeței carosabile a…
Vezi mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *