Începând cu ora 7:00 de luni, 24 aprilie 2023, lucrările de modernizare vor fi demarate pe strada Emil Rebreanu.
Primăria îi roagă pe posesorii de autoturisme care parchează pe partea dreaptă, sens hotel-Petrom, pe spațiul verde sau în parcări improvizate, să elibereze zona pentru a permite proiectului să înceapă. Această lucrare face parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a zonei de sus a orașului și va fi finanțată din bugetul local.
În plus, primăria intenționează să introducă rețeaua de gaze în cartierele Belci, Slobozia, Crucea de Piatră și Borzesti, un proiect în valoare de 9.000.000 de lei, finanțat tot din bugetul local. Acestea se adaugă la zecile de proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, care sunt în curs de implementare sau ce urmează a fi implementate în perioada imediat următoare.
De asemenea, posesorii de autoturisme care locuiesc pe strada George Călinescu pot depune solicitări la registratura primăriei pentru a rezerva un loc de parcare în parcarea nou-amenajată de pe strada George Călinescu.
Sursa Laurentiu Neghina