Home STIRI SI NOUTATI Economie EXCLUSIV: RAFO ARE UN NOU PROPRIETAR! GOLDOVSKIY A VÂNDUT ÎNTREPRINDEREA ONEȘTEANĂ UNUI OM DE AFACERI MOLDOVEAN! ACESTA NU ESTE ION STURZA! NOUL PATRON AL RAFO ARE CONEXIUNI MAI MULT DECÂT DUBIOASE

EXCLUSIV: RAFO ARE UN NOU PROPRIETAR! GOLDOVSKIY A VÂNDUT ÎNTREPRINDEREA ONEȘTEANĂ UNUI OM DE AFACERI MOLDOVEAN! ACESTA NU ESTE ION STURZA! NOUL PATRON AL RAFO ARE CONEXIUNI MAI MULT DECÂT DUBIOASE

0
219

Potrivit surselor “UNU pe Trotuș”, noul deținător al pachetului majoritar de acțiuni al RAFO Onești ar fi omul de afaceri Vitalie Cebanu. Detaliile afacerii nu se cunosc, deocamdată. În schimb, despre Vitalie Cebanu presa din Republica Moldova spune că este un apropiat al lui Renato Usatîi, om de afaceri și politician, primarul municipiului Bălți, dar în același timp și liderul opozanților pro-ruși din Republica Moldova.
Potrivit enciclopediei wikipedia, în iulie 2014, Usatîi ar fi angajat un ucigaș pentru a-l executa pe un bancher din Rusia, pe numele său German Gorbuntsov. Pe 23 octombrie 2015, Usatîi a fost arestat în Chișinău, fiind acuzat că i-ar fi ascultat ilegal convorbirile telefonice lui Vlad Filat, fost prim-ministru al Republicii Moldova, arestat la rândul său, dar pentru acuzații de corupție. În fața înstanței, Usatîi a recunoscut că a înregistrat convorbirile lui Filat, pe care le-a furnizat apoi presei, dar s-a apărat spunând că “acest lucru a fost necesar pentru a scăpa țara de corupție”. Usatîi a fost eliberat două zile mai târziu.
Revenind la Vitalie Cebanu, noul proprietar al RAFO, conform surselor “UNU pe Trotuș” acesta a fost acuzat de deputatul moldovean Iurie Chirinciuc că ar fi participat la delapidările Băncii de Economii din Republica Moldova (BEM). Vitali Cebanu a reacționat în presa din Moldova, spunând că cele prezentate de Chirinciuc pe blogul său sunt informații “mincinoase și calomnioase”. “Declar cu toată responsabilitatea că: Informaţia publicată în privinţa persoanei mele şi companiei SRL „Aniconix-Grup” este una mincinoasă şi calomnioasă, nu sunt şi nu am fost niciodată implicat în vreo aşa-numită „schemă de spălare de bani”, iar scrisoarea semnată de către Rusu Ion, scopul căreia este de a-l induce în eroare pe deputatul Iurie Chirinciuc şi alţi funcţionari publici, este bazată pe o simplă nemulţumire a rezultatelor litigiilor civile.
În primul rând, atrag atenţia că Banca de Economii SA nicidecum nu a fost prejudiciată, deoarece creditul a fost rambursat integral prin transmiterea bunurilor gajate, care acoperă suma creditului (informaţia poate fi confirmată de Banca de Economii). Astfel, orice afirmaţie despre faptul că a avut loc o aşa-numită „spălare de bani” este evident absurdă, deoarece Banca de Economii SA nu are şi nici nu poate avea pretenţii faţă de mine”, a fost poziția lui Vitali Cebanu în această privință, transmisă publicației deschide.md, și publicată în data de 30 iulie 2015.

Vitalie Cibanu, noul proprietar de la RAFO, ar fi fost, conform datelor furnizate de portalulwww.bizzer.md, acționar în cadrul a șase societăți comerciale: CALITATE CONSTRUCT SRL (înființată pe 17.01.2007 – domeniul de activitate fiind proiectare pentru toate tipurile de construcții, pentru urbanism, instalații și rețele tehnico-edilitare, reconstrucții, restaurări, construcții de clădiri și/sau construcții inginerești, instalații și rețele tehnico-edilitare, etc), LOTLAN (09.10.1996 – comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, baruri), ADAF GRUP (22.12.2004 – activități de consultare pentru afaceri și management, activități juridice), ANICONIX_GRUP (19.12.2001 – comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, încălțămintei și articolelor de piele, cu autovehicule, cu piese și accesorii pentru autovehicule, etc), LANDAL-COMERȚ (26.07.2000 – comerț cu amănuntul al carburanților, al produselor din tutun, etc) și SUD NOBIL (15.06.2009 – hoteluri, activități sportive, de întreține corporală, etc). Tot bizzer.md susține că LANDAL-COMERȚ, LOTLAN și ANICONIX-GRUP ar fi lichidate.

Iakov Goldovskiy, rusul care a deținut RAFO prin compania austriacă Petrochemical Holding GmbH, a deschis procedura de insolvență a rafinăriei, după AGEA (Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor), din data de 21 aprilie 2016. Din sursele noastre, actele care au fost înaintate Tribunalului Bacău în acest sens, încă de vinerea trecută, au fost oprite între timp.

SURSA https://www.facebook.com/414127902130459/photos/a.420999718109944.1073741830.414127902130459/481121818764400/?type=3&theater

vezi mai multe articole
Load More In Economie

vezi si...

Euro a ajuns la 4,7648. Leul a atins un nou minim istoric

De câteva zile euro tot crește și este a 11-a oară în ianuarie când atinge un nou nivel re…