Joi, 18 iunie, de la ora 18:00, în incinta Spitalului Municipal Onești, va avea loc vernisajul expoziției de pictură ”BLUE QUARANTINE STORY”, semnat de Luminița Pătrățeanu, fost jurnalist și corespondent. Aceasta își va expune ultimele picturi, la care a lucrat în perioada în care din cauza virusului Covid-19, care a oprit lumea în loc, am stat închiși în case. Nu și ei. Personajele principale ale expoziției sale: medicii și asistenții medicali, eroii noștri din prima linie.
Expoziția înfățișează chipuri ale medicilor și asistenților medicali în diferite momente din această luptă. În momentele dificile în care parcă și-au pierdut și ei puterile, în momentele în care se agață de orice speranță, în momentele în care se bucură de victorie sau se simt înfrânți. O poveste cu nuanțe de albastru și oameni cu halate și măști, dintr-o perioadă pe care nu credeam să o trăim vreodată.
Teamă, bucurie, putere, deznădejde, speranță, efort, luptă, victorie – despre toate acestea vorbesc lucrurările din cadrul expoziției, donate în integralitate Spitalului din Onești.
De asemenea, expoziția poate fi și un exemplu despre cum poți transforma timpul petrecut în carantină într-o poveste frumoasă.
Expoziția s-a transformat într-un proiect intinerant, alăturându-se parteneri din: Regatul Unit al Marii Britanii, Regatul Spaniei – Insulele Canare, Italia – Brescia, Basarabia – Edineț.
Amfitrionul vernisajului este actorul, regizorul și scriitorul Radu Bogdan Ghelu, iar Karina Luncanu va interpreta piese muzicale devenite emblematice în această perioadă, pe mapamond.
Expoziția ”BLUE QUARANTINE STORY” se desfășoară sub egida primăriei, bibliotecii municipale ”Radu Rosetti”, protopopiatului și cu sprijinul Consulatului din Insulele Canare.