La data de 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilegal cu produse contrafăcute şi a ilegalităţilor din domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, în judeţ.
Polițiștii au verificat 8 unități economice, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 4 sancţiuni contraventionale și au ridicat în vederea continuării cercetărilor bunuri în valoare de peste 20.000 de lei.
Exemplu:
Cu ocazia verificărilor efectuate la punctul de lucru al unui operator economic din comuna Dofteana s-a constatat faptul că, operatorul economic ar fi oferit spre comercializare peste 100 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte ce purtau însemnele unor mărci întregistrate, bunuri susceptibile a fi contrafăcute.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, bunurile fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor, valoarea acestora depășind 20.000 de lei.