Firma care realizează produsele de patiserie „Cămara Noastră – Poftă de România” pentru Lidl a fost închisă temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) după ce, la un control, au fost găsite rozătoare moarte, pânze de păianjen şi produse expirate, scrie News.ro.
Reprezentanţii ANPC au anunţat, miercuri, că în primele zile ale acestui an comisarii instituţiei au început derularea unei ample campanii de verificare a modului în care brandurile proprii, declarate a fi româneşti, ale marilor lanţuri de magazine respectă exigenţele impuse de brandul ales şi de semnificaţia acestuia.
„După desfăşurarea controlului în cadrul magazinelor marilor retaileri, verificările comisarilor ANPC continuă, mergând pe lanţul de distribuţie, până la locaţiile în care articolele comercializate sub aceste mărci au fost produse. Scopul campaniei este acela de a se putea certifica folosirea exclusivă a ingredientelor româneşti la realizarea acestor produse, comercializate sub branduri cu încărcătură emoţională naţională, şi la care se folosesc reţete binecunoscute şi apreciate de către români”, au transmis reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Sursa: Hotnews.ro