Antreprenorii Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii retailerului de bricolaj Dedeman, au cumpărat terenuri cu o suprafață de circa 11 hectare în Pipera, pe care ar putea construi sute de apartamente de magazine, potrivit Profit.ro.
Frații Pavăl au cumpărat 3 loturi de teren, libere de construcții, cu o suprafață cumulată de circa 11 hectare. Proprietățile au fost parte, anterior vânzării, dintr-un conflict juridic între Suzan Taher și First Bank/Piraeus Bank.
Terenurile sunt amplasate între Școala Americană, fondată de Fathi Taher, și șoseaua de centură a Bucureștiului, o zonă populată cu ansambluri rezidențiale premium precum Oxford Gardens sau Ibiza Sol. „Încă nu a fost luată o decizie cu privire la destinația de folosință a acestor terenuri“, au transmis, pentru Profit.ro, reprezentații Dedeman.
Dată fiind suprafața mare a terenurilor acumulate de frații Pavăl și de ansamblurile rezidențiale învecinate, un eventual proiect rezidențial dezvoltat aici ar avea în componență sute de apartamente.
Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj, a atins în 2022 o cifră de afaceri de 11 miliarde lei, în creștere cu 10% față de anul anul precedent, și un profit net de 1,7 miliarde lei, cu 1,45% peste nivelul din 2021.
Rețeaua Dedeman numără 61 de magazine răspândite în toate județele țării