Aproximativ 70% dintre cadrele didactice sunt în continuare în grevă, conform informațiior centralizate de Ministerul Educației.
„Suntem chemaţi la Ministerul Educaţiei, la ora 11:00, noi, elevii, părinţii, să vedem ce strategie se va adopta pentru perioada imediat următoare. Este perioada examenelor, iar pe partea de participare la examene nu se poate asigura resursa umană necesară nici pentru supraveghere, nici pentru corectură”, a spus Nistor.
Sindicatele din Educaţie au fost chemate la discuţii, la ministerul de resort, pentru stabilirea strategiei care se va adopta în perioada următoare, a declarat, marţi, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor.
Acesta a precizat că sindicaliştii din educaţie vor organiza în ţară acţiuni de protest, majoritatea profesorilor fiind în continuare în grevă.
Nu în ultimul rând, Nistor a subliniat că era de datoria reprezentanţilor Guvernului să negocieze cu sindicaliştii „până în ultima clipă”, nu să comunice că negocierile au luat sfârşit, ţinând cont de amploarea grevei din educaţie şi de faptul că se apropie examenele naţionale.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat joi, pe 1 iunie, că ordonanţa de urgenţă privind educaţia a fost adoptată de Guvern şi negocierile au luat sfârşit, precizând că Executivul a adoptat solicitările pe care sindicatele le-au pus pe masă.
În data de 4 iunie, reprezentanţii federaţiilor sindicale au transmis că greva generală din educaţie continuă, în condiţiile în care „textul OUG 53/2023 este nemulţumitor.”