În urmă cu trei ani, în 2020, o crimă în stil mafiot șoca Bacăul. Atunci, Marius Ștefan Achim, fost membru al Legiunii Străine, l-a împușcat mortal pe tânărul de 22 de ani condamnat în trecut pentru infracțiuni informatice, cu patru focuri de armă, în scara unui bloc aflat pe strada Alecu Russo din municipiul Bacău.
Interlopul a pus-o pe iubita lui să-i caute pe cineva care ar fi putut să-i vândă un software pentru accesarea telefoanelor mobile la distanţă, conform Adevărul.ro.
Potrivit anchetatorilor, l-a contactat pe Iulian Oancea, care i-a promis că îi poate livra comanda pentru suma de 500 de euro. Tânărul a păcălit-o, însă, pe femeie. I-a luat banii, dar nu i-a mai trimis software-ul promis.
Când şi-a dat seama că a fost înşelat de hacker, Ştefan Achim şi-a luat pistolul şi a plecat la Bacău pe urmele tânărului. L-a împuşcat chiar în scara blocului în care acesta locuia. I-a furat victimei două telefoane mobile pe care le avea asupra sa și le-a aruncat apoi într-un tomberon din apropierea blocului unde comisese crima.
Ulterior, a fugit în Franţa, ţară pe care o cunoştea din perioada în care servise în Legiunea Străină. A fost prins de autorităţile franceze, fiind încătuşat pe 21 mai 2020 în localitatea Creil.
Curtea de Apel Bacău l-a condamnat definitiv în 7 iunie pe Marius Ştefan Achim.
Bărbatul a fost găsit vinovat de omor calificat, tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.