Pe fondul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, în ultimele 24 de ore, misiunile pompierilor băcăuani s-au concentrat pe înlăturarea efectelor produse de situațiile de urgență generate de acestea.
Astfel, de la intrarea în vigoare a avertizării meteorologice COD ROȘU, emisă de Agenția Națională de Meteorologie (ANM), valabilă în data de 06 august, în intervalul 18:34-19:30, pompierii băcăuani au acționat în următoarele misiuni:
– nouă intervenții pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil;
– două intervenții pentru degajarea unor arbori căzuți peste locuințe;
– o intervenție pentru degajarea unor elemente de construcție provenite de la un acoperiș (tablă) care au rămas prinse de liniile de joasă tensiune (com. |Secuieni, sat Secuieni)
– patru misiuni de recunoaștere în teren în comunele Glăvănești, Odobești, Plopana și în comuna Secuieni ( localitățile Fundeni și Glodișoarele), acolo unde au fost afectate acoperișurile a două școli.
Facem mențiunea că intervențiile sunt încă în dinamică, concomitent cu intervențiile pentru înlăturarea arborilor căzuți și degajarea elementelor de construcție, executându-se recunoașteri în teren, pentru identificarea altor elemente apărute ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice, care pot pune în pericol siguranța cetățenilor.
Pentru gestionarea optimă a situațiilor din teren, s-a acționat cu 70 de efective și 24 de mijloace, intervențiile desfășurându-se în cooperare cu comitetele locale pentru situații de urgență și echipe ale furnizorului de energie electrică.
Facem mențiunea că, în situațiile care au presupus intervenția pompierilor militari în proximitatea liniilor de electricitate, acestea se execută cu asistența unei echipe de specialitate, în momentul în care există confirmarea că zona este una sigură, fiind oprită alimentarea cu energie electrică.
O astfel de intervenție este în desfășurare în acest moment în comuna Secuieni, acolo unde, pompierii militari acționează, împreună cu o echipă a furnizorului de electricitate, pentru degajarea unor elemente de construcție, prinse între conductorii electrici de joasă tensiune.
Solicitările apărute în urma manifestării fenomenelor meteorologice au fost gestionate respectând principiul gradualității. S-a acționat succesiv, astfel încât viețile cetățenilor și ale echipajelor de intervenție să nu fie puse în pericol. Indiferent de circumstanțe, sănătatea și siguranța fiecărui individ sunt prioritare.
Premergător situației descrise, ISU Bacău a făcut demersurile necesare pentru înștiințarea autorităților publice locale și a populației, în vederea luării măsurilor necesare, asfel încât efectele produse de fenomenele hidrometeorologice prognozate să fie minimizate.
Totodată, în plan operativ s-a dispus creșterea capacității operaționale și activarea grupei operative, pentru gestionarea optimă a tuturor solicitărilor venite din partea cetățenilor.
Dinamica intervențiilor din teren este permanent monitorizată de centrul operațional județean, scopul instituției noastre fiind acela de a asigura un răspuns prompt, orientat pe salvarea de vieți și diminuarea impactului generat de situațiile de urgență!
Având în vedere că avetizările de vreme rea sunt încă în vigoare, recomandăm cetățenilor să adopte un comportament preventiv, pentru preîntâmpinarea situațiilor care le pot pune in pericol viața și bunurile.