Sindicatele din Educaţie avertizează că, începând din martie, vor demara acţiuni de protest în cazul în care solicitările lor rămân fără rezolvare.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, protestele vor consta în pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023, marş de protest desfăşurat în Bucureşti în luna mai, declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai şi alte acţiuni specifice.
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’, în numele membrilor de sindicat ale căror drepturi şi interese le apără, îşi exprimă nemulţumirea faţă de decizia coaliţiei care guvernează România de a elimina din proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar un articol pe care îl considerăm fundamental şi de care depinde evoluţia învăţământului românesc în următorii ani, articol potrivit căruia ‘În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic'”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sindicaliştilor, transpunerea în practică a acestui articol ar însemna ca un profesor debutant să obţină un venit net de aproximativ 3.900 de lei, mai mic decât al multor categorii de salariaţi cu studii inferioare celor ale cadrelor didactice.
De asemenea, mai spun sindicaliştii, există semnale că actuala coaliţie nu este de acord nici cu un alt articol, extrem de important, din acest proiect de lege, cel conform căruia „Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă anual, minim 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.”
FSLI şi FSE „Spiru Haret” îşi exprimă, de asemenea, nemulţumirea faţă de nerezolvarea problemelor salariale ale personalului nedidactic, cerinţa fiind aceea ca salariile acestei categorii profesionale să fie majorate la nivelul maxim prevăzut de Legea 153/2017.
„Reamintim faptul că aceşti salariaţi au venituri, în medie, de aproximativ 2.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă că aceşti oameni sunt condamnaţi la sărăcie extremă. Este greu de înţeles de ce Guvernul României amână rezolvarea acestei probleme, având în vedere că impactul bugetar este nesemnificativ”, subliniază sursa citată.