Tronsonul 1 din Autostrada A7 Buzău-Focșani are o lungime de 4,6 km, iar contractul a fost atribuit la o valoare de 689,28 milioane de lei (fără TVA), bani prin PNRR, asocierii SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat pe 5 decembrie 2022 iar lucrările ar trebui finalizate în termen de 20 de luni, cu alte cuvinte în acest an. Potrivit ultimelor date furnizate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău (DRDP) stadiul actual al lucrărilor se ridică la 28%.