Peste 300 de milioane de apeluri au fost preluate de operatorii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) în cei 20 de ani de când 112 este numărul unic pentru urgenţe în România. Anul trecut, au fost aproape 10,5 milioane de apeluri din care 53,82% au reprezentat urgenţe. Judeţul Gorj are cel mai ridicat procent de apeluri care nu reprezintă o urgenţă, 66,79%, fiind urmat de judeţul Covasna, cu 63,40%, şi de judeţul Argeş, cu 59,50%. De altfel, un bărbat din Argeş a sunat fără a avea o urgenţă de aproape 31.000 de ori în decursul unui an, timpul de procesare a acestor apeluri echivalând cu aproape 5 zile de convorbiri continue, scrie news.ro
“Apelul la 112 este un strigăt de ajutor, iar la celălalt capăt al firului, întotdeauna, există o echipă dedicată, pregătită să răspundă prompt și eficient.
Astăzi, este Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență – 112, dată la care mulțumirile noastre și întreaga recunoștință se îndreaptă către toți cei care gestionează, la înalte standarde de calitate, solicitările de sprijin primite din partea semenilor care au nevoie de ajutorul agențiilor de răspuns.
Felicitări pentru întreaga activitate desfășurată și mult succes în misiunile viitoare destinate salvării de vieți”, a transmis ISU Bacău.