Președintele Consiliului Județean a venit la Onești pentru a verifica stadiul lucrărilor de refacere și modernizare a străziii Industriilor, un obiectiv important din zona industriala a municipiului.
Valentin Ivancea averificat stadiul lucrărilor alături de primarul municipiului, Laurențiu Neghină.
”Date fiind temperaturile ridicate, antreprenorul a mobilizat echipele în teren, astfel încât, turnarea stratului de uzură, pe lungimea de 4,7 km a acestei artere, să fie executată în a doua parte a zilei.
Apreciez flexibilitatea și adaptarea programului de lucru, cu scopul clar de a respecta condițiile tehnice de punere în manoperă și, în mod evident, de a realiza o lucrare de calitate.
Investiția este obiectul unei asocieri cu municipiul Onești, prin care Consiliul Județean Bacău asigură 90% din valoarea totală a contractului estimat la aproximativ 18.7 milioane lei.
La finalul anului, atât riveranii cât și conducătorii auto vor beneficia de o arteră complet reabilitată, conformă cu standardele impuse pentru un trafic modern și sigur”, a precizat Președintele Consiliului Județean într-o postare pe pagina de Facebook.