Directorul general al Regiei Autonome Județene de Apă (RAJA), Aurel Presură, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă la Onești, stadiul lucrărilor la cel mai amplu proiect de investiții post-decembrist desfășurat în municipiul de pe Trotuș – „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în Municipiul Onești”. Proiectul, în valoare totală de 275,6 milioane de lei (peste 55 de milioane de euro), cu o cofinanțare de 185,5 milioane de lei (peste 37 de milioane de euro) din partea Uniunii Europene, este pe cale de a fi finalizat, aducând multiple beneficii comunității oneștene.
Cea mai importantă veste adusă de directorul general RAJA a fost legată de finalizarea sursei de apă alternativă în acest an. Aceasta reprezintă o soluție crucială pentru eliminarea disconfortului cauzat de avariile frecvente de pe conducta de aducțiune CRAB, care în trecut afectau aprovizionarea cu apă în oraș, determinând chiar lipsa apei timp de zile întregi.
Proiectul cuprinde nu doar reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, ci și modernizarea stației de epurare, crearea de facilități noi de captare și tratare a apei, aducțiune și reabilitarea facilităților de înmagazinare existente în oraș. Astfel, RAJA a abordat prioritățile clare stabilite la preluarea sistemului public de alimentare cu apă și canalizare din Onești, inclusiv scăderea presiunii din sistem și înlocuirea conductelor vechi.
În paralel cu construcția sursei alternative de apă, RAJA a demarat lucrările de reabilitare a rezervoarelor de stocare a apei de la Stația Cuciur. Anunțul privind finalizarea construcției sursei alternative de apă și reabilitarea unui rezervor de 7.500 mc a fost primit cu bucurie de comunitatea locală, deoarece oferă o soluție durabilă la problemele anterioare legate de avarii și asigură un necesar de apă din surse proprii.