Pe șantierul Lotului 2 – Mizil – Pietroasele – parte din Autostrada Moldovei A7 (Ploiesti – Buzau), lucrările au fost reluate, iar în prezent, se efectuează montarea grinzilor pe pasajul aflat la kilometrul 29. Anuntul a fost facut de secretarul de stat in MT, Irinel Ionel Scriosteanu
La sfârșitul anului trecut, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunta „vești bune” cu privire la ultimul tronson al Autostrăzii A7 care nu avea un câștigător, respectiv porțiunea dintre Pietroasele și Municipiul Buzău.
Directorul CNAIR, Cirstian Pistol, preciza că există șanse mari ca, până la finalul anului 2025, românii să poată circula pe autostradă de la Ploiești la Pașcani.