Chestorul Alexandru Scurtu, șeful Serviciului Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale al Poliției Române, a scăpat de acuzația de abuz în serviciu în cazul celor doi muncitori uciși la Onești de Gheorghe Moroșan. Decizia a fost luată de cunoscutul procuror Marius Iacob.
Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a hotărât în 24 aprilie clasarea dosarului ce îl vizează pe chestorul Alexandru Scurtu, șeful Serviciului Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIIAS), scrie adevarul.ro.
Procurorul Marius Iacob a luat decizia pentru că „fapta săvârșită de acesta nu este prevăzută de legea penală, lipsind condiționalitățile tipicității obiective intrinseci acestei infracțiuni, referitoare la specificul elementului material și la urmarea imediată prevăzută de textul de incriminare”.
Chestorul Alexandru Scurtu fusese acuzat de abuz în serviciu de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău pentru că nu și-a îndeplinit obligația de a negocia și de a asigura intervenția pentru eliberarea muncitorilor sechestrați de Gheorghe Moroșan și nici obligația de a-l imobiliza sau neutraliza pe acesta, pasivitate care a avut drept consecință privarea de libertate a victimelor pentru aproximativ 6 ore și ulterior uciderea acestora.
Decizia a fost comentată și de avocatul Adrian Cuculis, care a reprezentat familiile victimelor în proces.
„Bătaie de joc marca PICCJ în cazul crimelor de la Onești. După ce am reușit întoarcerea la PICCJ a dosarului Onești și după ce instanța de la Curtea de apel Bacău a dispus că procurorul să înceapă urmărirea penală împotriva șefului SIIAS Alexandru Scurtu, același parchet a dispus din nou clasarea cauzei sub motive străine de-a dreptul de cauză. Amintesc și faptul că săptămâna trecută a fost „audiat” Alexandru Scurtu și a refuzat să răspundă la orice întrebare. Decizia de clasare dată a două oară o vom atacă la procurorul general și apoi la Curtea de Apel Bacău”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.
„Victimele sunt vinovate”
Avocatul Adrian Cuculis, care a reprezentat familiile celor doi muncitori uciși în procesul penal deschis împotriva lui Gheorghe Moroșan, susținea că procurorul de caz ar arata cu degetul chiar către victime pentru cele întâmplate pe 1 martie 2021, gest pe care îl califică drept cinic.
„Dosarul capilor Poliției a murit în aplauze. Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție clasează dosarul intervenției Poliției în cazul Onești. Miritescu, Scurtu, Tuluc, nume mari din Poliția Română au scăpat sub semnătura procurorului Iacob de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție de acuzațiile extrem de grave de neglijență în serviciu și abuz în serviciu. Șef SIIAS, SAS, șef Poliția Română, șef de județ, cu toții au fost albiți, în timp ce morții de la Onești au 2 ani de zile de când au fost îngropați după ce au așteptat ore în șir să fie salvați.
Totuși…cine este vinovatul? O spune Parchetul în cel mai cinic mod că victimele sunt vinovate pentru că l-au provocat pe Moroșan și atunci au fost omorâți.Lipsa „clarității legii”, „lipsa de norme clare din lege”, toate fac ca polițiștii să nu poată fi trași la răspundere. Apoi, cine e vinovat? Zice Parchetul că „legiuitorul”. Păi haideți să băgăm tot Parlamentul în anchetă. Ce să mai, vom formula plângere împotriva ordonanței de clasare și probabil că ne vom revedea cu toții la instanță, la Înalta Curte de Casație și Justiție”, comenta atunci avocatul Adrian Cuculis decizia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
42 de ani de închisoare și daune de 2 milioane de euro
Curtea de Apel Bacău l-a condamnat definitiv pe Gheorghe Moroșan la 30 de ani de închisoare pentru omor calificat. Aurelia Moroșan, soția criminalului, a fost condamnată la 12 ani de închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate şi omor calificat.