În urma unei acțiuni de control desfășurate de către lucrătorii Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un incident grav a fost prevenit în ultimul moment. La ora 01:00, un tânăr în vârstă de 19 ani a fost oprit în trafic pe Calea Moldovei, în timp ce conducea cu o viteză extrem de periculoasă de 128 km/h.
Situația s-a complicat și mai mult când tânărul a fost supus unui test de drug-test, care a confirmat prezența substanțelor interzise în organism, mai precis, amfetamine. În consecință, polițiștii au sancționat contravențional tânărul cu o amendă în valoare de 2900 de lei și i-au reținut permisul de conducere. De asemenea, i s-a eliberat o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, notează Deșteptarea.ro.
Prefectul Lucian Bogdănel a comentat acest incident revoltător, punând accentul pe riscurile majore la care s-a expus tânărul și ceilalți participanți la trafic în acea noapte. Acesta a ridicat două întrebări retorice: “Ce repere poate avea un tânăr teribilist, urcat ‘pe amfetamine’ la volan, când circulă în puterea nopții cu aproape 130 de km/h?” și “Ce timpi de reacție poate avea la o asemenea viteză și în condițiile unor percepții sever deformate de consumul de substanțe interzise?”
De asemenea, prefectul a discutat cu conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și a solicitat intensificarea controalelor efectuate de lucrătorii Serviciului Rutier, inclusiv în municipiul Bacău, unde este necesară o prezență mai susținută a oamenilor legii pe străzi. Totodată, a cerut ca, în contextul lucrărilor de asfaltare desfășurate în oraș, trecerile de pietoni nemarcate să fie semnalizate corespunzător pentru a preveni accidentele rutiere cu victime umane.
Prefectul Lucian Bogdănel a subliniat importanța prezenței lucrătorilor Serviciului Rutier în trafic, menționând că doar vigilența și promptitudinea în intervenție a polițiștilor au făcut ca sâmbătă noaptea să nu fie martorii unei tragedii rutiere.
Poliția continuă să desfășoare acțiuni de control pentru a preveni astfel de incidente și pentru a asigura siguranța în trafic pentru toți participanții.