Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculari (DGPCI) a implementat, începând cu data de 1 iulie 2024, un nou serviciu electronic, care vizează transmiterea de notificări prin SMS și e-mail către cetățenii români ale căror permise de conducere urmează să expire.
Potrivit economica.net, prin intermediul serviciului sunt transmise mesaje de informare prin SMS și e-mail cu 30 de zile înainte de data expirării perioadei de valabilitate a permisului de conducere și la o zi după ce permisul de conducere e expirat dacă persoana respectivă nu a preschimbat documentul.
Conform oficililor DGPCI, „mesajul va cuprinde informații precum data expirării, seria permisului și un link care facilitează accesul către platforma de programări online disponibilă pe site-ul dgpci.mai.gov.ro, oferind posibilitatea efectuării programării într-un timp favorabil, în limita disponibilității”.