Depistat de poliţişti după ce a condus un autovehicul cu permis suspendat
La data de 19 martie a.c., poliţiştii rutieri din Oneşti au depistat pe strada Republicii din localitate, un tânăr de 22 de ani, din comuna Helegiu, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice . În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu permis de conducere suspendat. Surs: IPJ Bacău
32 de m.c. de material lemnos confiscat şi 8 sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.500 de lei aplicate de polițiști
În cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice, polițiștii de la economic, împreună cu specialişti silvici, au confiscat 32 de m.c. de material lemnos şi au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.500 de lei. În perioada 09-18 martie a.c., polițiștii de investigare a criminalităţii economice, cu sprijinul specialiştilor silvici au desfășurat o acțiune de prevenire şi combatere în domeniul prelucrării şi comercializării materialului lemnos. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 32 de m.c. material lemnos, în valoare de 10.000 de lei.
Un pistol cu bile supus autorizării, 5 telefoane mobile, componente electronice, precum şi documente de provenienţă şi componente ale unui detector de metale, ridicate de polițiști, în urma a 2 percheziții domiciliare
Un pistol cu bile supus autorizării, 5 telefoane mobile, componente electronice, precum şi documente de provenienţă şi componente ale unui detector de metale, ridicate de polițiști, în urma a 2 percheziții domiciliare .
POLIȚIȘTII BĂCĂUANI DESFĂȘOARĂ MISIUNI SPECIFICE IN CONTEXTUL PREVENIRII ȘI COMBATERII RĂSPÂNDIRII COVID-19
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali au continuat acţiunile pe raza întregului judeţ.
ATENȚIE LA VITEZĂ!
Poliţiştii băcăuani, în colaborare cu Serviciul Rutier Vrancea au derulat o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere, în special pentru combaterea încălcărilor regimului legal de viteză. Ieri, 14 martie a.c., poliţiştii băcăuani şi cei din Vrancea au scos radarele pe drumurile publice pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. S-au folosit echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.
O tânără de 18 ani din Bacău a murit de coronavirus
O tânără de numai 18 ani din Bacău a murit de coronavirus, potrivit bilanțului publicat sâmbătă de autorități. Pacienta prezenta și alte comorbidități.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, 39 bărbați și 40 femei au murit în ultimele 24 de ore din cauza infecătorii cu COVID-19.

Decizie CNSU: Circulația interzisă după ora 22. Cazarea la munte, limitată la 70% din capacitatea pensiunilor și hotelurilor

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat miercuri hotărârea prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. CNSU a decis ca circulația în afara locuinței să fie interzisă după ora 22, iar cazarea în pensiunile și hotelurile de la munte să fie limitată la 70% din capacitate. Măsurile se aplică de duminică, 14 martie.

Circulație oprită secvențial pe DN 11, Hârja, județul Bacău
Pe fondul lucrărilor de rânguire a versantului, pe DN 11, Hârja, județul Bacău, circulația rutieră va fi oprită secvențial astăzi, 8 martie, în intervale de câte zece minute, cu redeschidere timp de 20 de minute. Lucrările presupun intervenția alpiniștilor utilitari, existând risc de prăbușire pe carosabil a stâncilor dislocate.
Reamintim, lucrările au demarat pe 25 februarie și vizează sectorul DN 11, km 107+120 - 107+500 stg. Acestea presupun punerea în siguranță a corpului drumului, pe fondul căderilor de pietre de pe versant.
Ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii băcăuani
Vineri, 05 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au indisponibilizat 198.740 de ţigări de contrabandă, de la un bărbat, de 59 de ani, depistat în trafic, la volanul unui autovehicul.
Marea Britanie va începe de luni să amendeze persoanele care vor să iasă din țară fără motive întemeiate
Marea Britanie va putea amenda începând de luni cu 200 de lire sterline persoanele care nu prezintă la aeroport un nou document justificativ cerut în cadrul restricţiilor antiepidemice pentru a putea călători în străinătate sau care invocă motive false pentru a ieşi din ţară, a anunţat vineri Ministerul britanic al Transporturilor, potrivit agenţiei EFE, relatează Agerpres. Ca măsură de prevenire a importării de noi cazuri de COVID-19 şi a aducerii în ţară a unor noi variante ale coronavirusului de către persoanele care pleacă în afara ţării şi apoi se întorc, guvernul condus de
Subscribe to STIRI SI NOUTATI