Lucrările la șoselele de mare viteză ale României au avansat semnificativ în luna mai, pe un sfert din șantierele monitorizate raportându-se progrese chiar mai mari de 10 puncte procentuale. Topul constructorilor este dominat din nou de grupul UMB, care este urmat de Strabag și Nurol, cu lucrări de pe A0, A7 și A3.
Grupul controlat de familia Umbrărescu ține și în luna mai capul de afiș în clasamentul constructorilor de autostrăzi, cu un progres de 15 puncte procentuale pe lotul 2 din Autostrada Bucureștiului Nord (A0 Nord). În acest ritm, nu va fi de mirare ca prima bucată de autostradă inaugurată pe A0 și chiar prima din România în 2023 să fie chiar acest lot, ajuns la un stadiu fizic de 68% în luna mai, conform economica.net.
Mai departe, constructorul Strabag a înregistrat un avans de 13,20 puncte procentuale pe drumul expres Centura Oradea – A3. Lucrările pe acest proiect sunt realizate în proporție de 56%.
În continuare, UMB și Strabag au raportat progrese de 13 puncte procentuale pe alte două șantiere. Mai exact, Strabag a înregistrat acest progres pe lotul Chețani – Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania (A3). Astfel, singurul constructor care poate ține pasul cu UMB mărește ritmul pentru ca lotul – lipsă din A3 Câmpia Turzii – Tg Mureș să fie dat în trafic până la finalul anului, înainte de termenul contractual.