STIRI SI NOUTATI

Un băcăuan a fost reținut de polițiști pentru că a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au reținut ieri, 21 martie a.c., un bărbat în vârstă de 57 de ani, din localitate, pentru nerespectarea ordinului de protecție emis de Judecătoria Bacău, prin care îi era interzis să se apropie de domiciliul soţiei sale.

Polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizați de către o femeie de 53 de ani, cu privire la faptul că soţul său, a încălcat prevederile ordinului de protecție, deplasându-se la locuința acesteia fără a avea un motiv întemeiat, deşi exista un ordin de protecţie care îi interzicea acest fapt.

Anterior, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pentru cel în cauză, însă nici pe acesta nu l-ar fi respectat. Pe numele bărbatul de 57 de ani, Judecătoria Bacău a emis un ordin de protecție, prin care acesta era obligat să nu intre în contact cu soţia sa și să nu se apropie de locuința acesteia.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanță, iar ulterior, a fost prezentat Parchetului care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie și încălcarea ordinului de protecție.

Ordinul de protecție provizoriu este emis atunci când, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc .

Conform acestuia, obligațiile și interdicțiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecție provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somație și fără trecerea vreunui termen. Prin ordinul provizoriu se vor putea dispune, temporar, una sau mai multe dintre următoarele măsuri: – evacuarea temporară a agresorului din locuință comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

– reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința comună (se va dispune cu măsura de mai sus); – obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de alte rude ale acesteia ori față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate prin acesta.

Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe obligaţii sau interdicţii.

Sursa: IPJ Bacău

Vezi și
STIRI SI NOUTATI

Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, constatate de polițiști

La data de 29 martie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce…
Vezi mai mult
STIRI SI NOUTATI

Petrecăreţi sancţionaţi de poliţişti

La data de 27 martie a.c., în jurul orei 22.30, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală…
Vezi mai mult
STIRI SI NOUTATI

Începe înscrierea copiilor la școală

Înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021-2022 începe astăzi…
Vezi mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *