Pompierii au fost solicitaţi marți, 13 iunie 2023, să intervină în oraşul Dărmăneşti (Bacău), în urma unui apel la 112, care anunţa faptul că un copil a căzut în râul Uz.
Acolo s-au deplasat trei autospeciale cu echipament specific, o autospecială pentru scafandri, trei bărci, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD, încadrate cu 17 pompieri militari de la Detaşamentele de Pompieri Bacău, Oneşti, Moineşti şi Garda de Intervenţie Comăneşti, precizează Adevărul.ro.
Copilul, un băiat în vârstă de patru ani, a fost găsit la aproximativ 2,5 kilometri în aval de zona în care a căzut, a anunţat ISU Bacău.
El se afla în stop cardiorespirator, fiind resuscitat de echipajul medical prezent, conform protocolului.
„Din nefericire, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul de către echipajul SAJ”, au precizat reprezentanții ISU Bacău.
Un alt eveniment tragic în care au fost implicați copii a avut loc în noaptea de 13 spre 14 august 2022, în zona insulei de agrement din Bacău.
Doi copii, unul de 11 ani şi celalalt de 13 ani, au căzut în râul Bistriţa. Nu se ştie nici acum ce căutau cei doi copii, la acea oră, în jur de 2,50 noaptea, dar momentul căderii lor în lac a fost văzut de o tânără, care a sunat la 112.
La faţa locului s-au deplasat şi lucrătorii ISU Bacău, cu o barcă şi autospeciala specială de scafandri, formată din şapte subofiţeri.
„Unul dintre minori a fost identificat, având vârsta de 11 ani, din Bacău şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Celălalt minor a decedat la spital, fiindu-i ulterior stabilită vârsta şi identitatea, respectiv 13 ani, din Bacău. Poliţiştii continuă cercetările in acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt”, au precizat reprezentanții IPJ Bacău.