În această dimineață, la ora 08.25, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a fost direcţionat în zona împădurită a localităţii Oituz, unde un bărbat a fost rănit de un urs.
Jandarmii s-au deplasat în scurt timp și l-au găsit pe bărbatul în vârstă de 69 de ani în zona de camping din localitate, acesta reușind să coboare singur din zona împadurită.
Bărbatul, care intrase în pădure pentru a culege ciuperci, a fost atacat din spate de o ursoaică, dar a avut noroc de faptul că, după câteva momente, aceasta s-a îndepărtat și a renunțat la intenţiile agresive.
Echipajul de jandarmerie a rămas în zonă și a patrulat pentru monitorizarea situației şi pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent.
Jandarmii le recomandă cetăţenilor să apeleze numărul unic de urgenţă 112 când văd animale sălbatice în zona aşezărilor umane, deoarece acestea pot reprezenta un real pericol atât pentru oameni, cât și pentru animale, precizează Deșteptarea.ro.