Magistrații Curții de Apel Bacău i-au redus pedeapsa și au suspendat-o sub supraveghere pe motiv că bărbatul nu ar fi vrut, de fapt, să își răpească copilul, ci doar să își convingă concubina să se întoarcă la el.
Curtea de Apel Bacău l-a condamnat definitiv în 17 mai pe Georgel Năstruț, un bărbat din localitate, la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Individul a șocat comunitatea din localitatea Satu Nou, județul Bacău, în ziua de 15 august 2021, când a venit la locuința fostei sale concubine, pentru a o convinge să reia relația cu el, relatează adevărul.ro.
Tânăra, în vârstă de 24 de ani, era sătulă de bătăile și amenințările concubinului său și nu a vrut să se mai întoarcă la acesta.
Furios din cale afară și beat, individul i-a sucit la spate mâna fratelui mai mic al fostei iubite, în vârstă de 11 ani, și l-a lovit cu palmele peste față, apoi s-a luptat cu tatăl acesteia, pentru ca în final să smulgă bebelușul de 10 luni din mâinile bunicii și să fugă cu o mașină în care îl așteptau doi amici.
Tânăra a sunat la 112 și a anunțat răpirea, iar polițiștii au identificat și au oprit mașina în trafic. Bebelușul a fost dus la Spitalul de pediatrie din Bacău pentru ca medicii să verifice dacă a suferit vreun traumatism, iar seara mama lui l-a luat acasă. Tatăl copilului a negat permanent că l-ar fi răpit, susținând că mama lui i l-a dat de bunăvoie.
La dosar a fost depusă și o declarație notarială semnată de mama copilului, prin care își dădea acordul să își retragă plângerea depusă la Poliție. Polițiștii au stabilit ulterior că declarația respectivă fusese dată sub amenințarea că își va pierde copilul.
Magistrații au decis că este necesară încarcerarea bărbatului, pentru ca „scopul preventiv și educativ“ al pedepsei să poată fi atins. Judecătoria Bacău îl condamnase inițial la 4 ani de închisoare cu executare.
Magistrații au apreciat că se impune nu numai reducerea pedepsei aplicate bărbatului, dar și suspendarea acesteia sub supraveghere pentru ca acesta să poată munci în continuare și să le poată asigura mijloacele de trai celor trei copii pe care îi are în întreținere.