Patrula de poliţie rutieră a depistat în jurul orei 17.30, pe DN 12A, un bărbat de 42 de ani, din orașul Comănești, în timp ce conducea un autoturism în localitate cu viteza de 127 km/h.
S-a dispus sancționarea contravenţională cu amendă în valoare de 1.485 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Totodată, în jurul orei 21.00, polițiștii au depistat pe DN 12A, un tânăr de 20 de ani, din comuna Pârgărești, în timp ce conducea un autoturism în localitate cu viteza de 101 km/h. S-a dispus sancționarea contravenţională cu amendă în valoare de 1.485 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru 90 de zile.