Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a anunțat, că în România nu se pune problema reintroducerii obligativităţii serviciului militar.
Tîlvăr a subliniat că există un proiect care prevede că cei care doresc pot urma patru luni de pregătire militară, având, în urma acesteia, unele beneficii.
„Am spus şi repet: nu se pune această problemă. Armata nu este obligatorie şi, după cum ştiţi, există un proiect referitor la serviciul militarilor voluntari în termen, care va reglementa şi posibilitatea celor care doresc să aibă pregătire militară din diferite motive. Este vorba de o perioadă care să fie de până la patru luni, să cuprindă oameni care să aibă vârsta între 18 şi 35 de ani” , a declarat Angel Tîlvăr la Digi 24, potrivit News.ro.
Acesta a precizat că cei care aleg pregătirea militară voluntară vor avea, în perioada pregătirii, de indemnizaţie, cazare, hrană, echipare iar la final vor primi trei salarii medii brute pe economie, conform proiectului.
Ministrul Apărării Naţionale mai spune că, indiferent de perioada electorală, în ceea ce priveşte armata obligatorie „această problemă nu se pune”.