Cele trei loturi ale secțiunii Bacău-Pașcani de pe Autostrada Moldovei sunt în întârziere față de graficul de lucrări, dar și față de ritmul consacrat al UMB, cel mai puternic constructor din România, susține Asociația Pro Infrastructură care a publicat prima filmare din avion a celor 13 loturi dintre Ploiești și Pașcani.
Asociația care monitorizează marile șantiere din România atrage atenția asupra promisiunilor fără acoperire în teren pentru inaugurarea a 148 de kilometri din A 7 până la sfârșitul anului (șase loturi și jumătate) și spune că în aproape un an de la emiterea ordinului pentru începerea lucrărilor de la care se calculează cele 30 de luni, UMB nu a ajuns nici la 10 % progres pe cei 77 de km. dintre Bacău și Pașcani, scrie economedia.ro.
,,Maraton din avion pe Autostrada A 7, primul episod deprimant.
Asociația Pro Infrastructură vă prezintă, în premieră absolută și în exclusivitate, ceea ce nimeni, niciodată, nu a mai făcut la noi în țară: o filmare continuă din avion de pe 319 kilometri de autostradă, cel mai lung șantier aflat în execuție în acest moment în România. Obiectivul nostru este ca publicul să vadă lipsa de capacitate dar și forța extraordinară a UMB, diferențele de mobilizare și progres în teren între constructorii celor 13 loturi și cât de fanteziste sunt promisiunile total iresponsabile ale politicienilor care dau ca siguri 150 kilometri deschiși circulației în 2024 doar pe Autostrada A7.
Din păcate, primul episod (din cele patru) este foarte trist și arată, o dată în plus, ceea ce vă tot explicăm de un an de zile: forța celui mai puternic și harnic antreprenor general de pe rutier din România nu este nici pe departe suficientă pentru a duce, în ritmul obișnuit, toți cei 388 kilometri de autostradă și drum expres pe care-i are acum în portofoliu.” -API
Tronsonul Pașcani-Bacău are în total 77,393 kilometri, este format din 3 loturi contractate toate cu UMB în 15.02.2023 care prevăd 30 de luni de execuție directă, având ordine de începere emise în 2 (sectoarele dinspre Bacău) și 4 mai 2023 (cel dinspre Pașcani). Așadar, termenul de finalizare este noiembrie 2025.Conform datelor oficiale CNAIR, stadiul fizic este de 4,3% pe Pașcani-Mircești, 3,4% pe Mircești-Trifești, respectiv 5,2% pe Trifești-Bacău Nord.
Chiar dacă am adăuga, cu indulgență, încă un punct procentual aferent diferenței dintre lucrările executate la zi și cele raportate la ultima actualizare CNAIR, abia dacă am ajunge la un progres fizic mediu real de 5,5% între Pașcani și Bacău, astăzi. Adică doar 0,5% avans mediu lunar în cele 11 luni scurse de la emiterea ordinului de începere. Este absolut evident că întârzierea care trebuie recuperată în cele 19 luni rămase este colosală. Misiune practic imposibilă având în vedere că UMB trebuie să livreze până la sfârșitul lui 2025, conform termenelor asumate prin contracte, TOȚI cei 388 kilometri de autostradă și drum expres pe care-i are în tolbă, cu excepția ciotului A1 Margina-Holdea scadent în 2026.