Doi bărbați care tăiau în mod ilegal arbori din aria protejată a râului Siret în apropierea satului Orbeni au fost prinși de jandarmii băcăuani.
Intervenția jandarmilor a avut loc ieri după-amiază, la sesizarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate printr-un apel 112, care i-a direcționat în aria protejată a râului Siret în apropierea satului Orbeni, unde au fost depistați doi bărbați care au tăiat mai mulți arbori de esență plop, de mari dimensiuni, încarcați în două remorci și pe care intenționau să le transporte la domiciliu.
Bărbatii au recunoscut doborârea a 10 arbori cu diametrele între 35 şi 60 de cm, după care au indicat zona cioatelor rămase la locul tăierii.
În urma constatării făcute în colaborare cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Bacău, jandarmii le-au întocmit bărbaților actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de” tăiere de material lemnos din aria protejată”, precum și pentru „furtul de material lemnos din aria protejată „, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Silvic.
Actele procedurale întocmite au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale, iar cantitatea de aproximativ 6,6 metri cubi de lemn esență plop a fost ridicată în vederea confiscării.
Pentru a descuraja astfel de fapte, jandarmii vor intensifica acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice în perioada următoare.